oare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OÁRE adv. interog. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții)
Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? –
Lat. volet. Cf. alb. vallë.oare (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oáre adv. – Servește pentru a întări interogația: atunci, așadar, deci. –
Var. ori. Mr. ori. Lat. *
volet, formă populară în loc de
vult „vrea” (Tiktin, Scriban).
Der. din
oară „dată” (Candrea) e mai dificil semantic. –
Var. ori, identică semantic în interogație, se preferă acum în alternanță
ori... ori (sau... sau) și se pare să se nuanțeze diferit în compunere.
Comp. doară (
var. doar, fam. dor),
adv. (atunci, deci, servește pentru a întări interogația; poate, întîmplător; măcar, cel puțin; posibil; numai; la urma urmei), în loc de
de oare (după Cihac, I, 183; Candrea-Dens., 1270 și Candrea, din
lat. de hora; după Philippide,
Principii, 93, din
lat. dolet; după Procopovici,
Dacor., III, 629-42, în loc de
a doua oară; după Scriban, din
lat. *devolet; oarecine, pron. indef. (o persoană nedeterminată);
oricine, pron. indef. (cineva);
orișicine, pron. indef. (cineva);
oarece, pron. indef. (un anumit lucru);
ori(și)ce, pron. indef. (un lucru oarecare);
oarecare (
var. ori(și)care),
adj. indef. (cineva);
oarecînd, adv. (într-un timp nedeterminat, odată);
ori(și)cînd, adv. (în orice moment, totdeauna);
oarecît, adj. (o anumită cantitate);
ori(și)cît, adj. (orice cantitate);
oarecum, adv. (într-un anumit fel);
ori(și)cum, adv. (de orice fel);
oareunde, adv. (într-o anumită parte);
ori(și)unde, adv. (în orice loc). Nuanțele indicate nu sînt perfect delimitate;
oareși- este ceva mai rar decît
oriși-. Pentru
comp. cf. lat. -vult, sp. quiera, sl. ašte. Din
rom. provine
iud. sp. or „sau” (Wagner 75) și
rut. vare (Miklosich,
Wander., 20; Candrea,
Elemente, 408).
oare (Dicționaru limbii românești, 1939)oare și (vechĭ)
váre conj. interogativă (lat.
*volet, cl.
vult, vrea, de unde s´a făcut
*voare, apoĭ
oare, ca
oĭ face din
voĭ face, ĭar pe de altă parte
*voare s´a prefăcut în
vare ca
afară din
afoară din cauza labialeĭ. V.
orĭ și
voĭ 2).
El e oare? Oare el e? Se poate să fie el? Nu știŭ bine dacă e el orĭ altu). – Ajută la formarea unor pron. și adv. cărora le dă un înț. indefinit:
oare-care, oare-cine, oare-cînd, oare-cum. De oare ce, de vreme ce, odată ce, fiind-că, din pricină că, căcĭ:
de oare ce ploŭă, rămînem acasă; gheața se topește, de oare ce e cald.oare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oáre adv.oare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oare f. pl. păsări de curte:
oare, rațe, gâște, din drum până strâng PANN. [Cf. lat. ALAE, aripate].
oare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oare adv.
1. exprimă o întrebare îndoelnică:
va veni oare ? 2. intră în compozițiunea unor adverbe și pronume, dându-le un sens indefinit:
oarecând, odinioară;
oarecare, ceva;
oarecine, cineva;
oarecum, întru câtva. [V.
oară]. V.
ori.oare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OÁRE adv. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții)
Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? —
Lat. volet. Cf. alb. vallë.