oală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OÁLĂ, oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊
Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare.
A prinde (sau
a lua etc.)
pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate).
A se face (sau
a fi)
oale și ulcele (sau
urcioare) = a fi mort de mult.
A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături.
A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia.
A-i pune (cuiva)
oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca.
Ajunge un ciomag (sau
o măciucă)
la un car de (sau
cu)
oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut.
Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos.
Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus:
Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊
Expr. A se amesteca (sau
a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal.
2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (
1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc.
3. (
Reg.) Țiglă, olan. [
Var.: (
pop.)
ol s. n.] –
Lat. olla.oală (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oálă (oále), s. f. –
1. Vas de lut. –
2. Urcior, chiup. –
3. (Înv.) Canal, țeavă de scurgere. –
4. (
Mold.) Olan, țiglă. –
Mr.,
megl. oală, istr. olę. Lat. olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059),
cf. it.,
cat.,
sp. olla, prov. ola. Sunetul
ll s-a păstrat, probabil sub influența
pl. (Tiktin; Byck-Graur 31). –
Der. ol, s. n. (
Mold.,
Trans., oală; canal), reconstituit după
pl. oale; olan, s. n. (țiglă; conductă);
olar, s. m. (producător de oale), probabil din
lat. *ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060);
olărie, s. f. (atelier de oale, magazin);
ulcea (
var. ulcică),
s. f. (oală mică, urcior), pe care Candrea îl derivă din
lat. *ollicella, dar care poate fi creație
dim. interioară;
ulcelușe, s. f. (bardacă).
Cf. ulcior. – Din
rom. provine
săs. oulendekel „capac de oală”,
comp. cu
germ. Deckel.oală (Dicționaru limbii românești, 1939)oálă (
oa dift.) f., pl.
e (lat.
olla, vlat.
aula, it. cat. sp.
olla, pv.
ola, vfr.
oule. V.
olar, ulcică). Vas de lut care servește la fert [!] bucatele, la scos vin ș. a. Conținutu uneĭ oale:
a bea o oală de vin. Olan, țiglă (est):
casă învălită [!] cu oale. Mustățĭ pe oală (iron.), mustățĭ lăsate în jos (ca la bețivĭ). V.
căldare, tigaĭe, tingire, sahan.oală (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)oálă, -e, s.f. – Vas de lut. Referitor la expr. a pune oala-n horn: „Femeile de la sate cred în farmece; unul din acestea este cu oala de lut pusă-n horn. Când fierbe apa clocotind înșiră cuvinte neînțelese, în credința că au puterea să aducă pe cutare îndrăgostit prin aer” (Bârlea 1924); „Că de mi-i tot mânia, / Eu cu tine-oi face-așa: / Că mi-oi pune oala-n horn, / Cu apă și cu viron, / Ș-oi lăsa să fiarbă bine, / Și-oi băga pe dracu-n tine” (Bârlea, II, 68; Berbești). – Lat. olla.
oală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oálă s. f.,
g.-d. art. oálei; pl. oáleoală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)oală f.
1. vas de pământ, mai ales pentru fiertul bucatelor;
2. urcior mare:
o oală de vin; 3. conținutul unei oale:
a băut oala întreagă. [Lat. OLLA].
oală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊
Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare.
A prinde (sau
a lua etc.)
pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate).
A se face (sau
a fi) oale și ulcele (sau
urcioare) = a fi mort de mult.
A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături.
A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia.
A-i pune (cuiva)
oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca.
Ajunge un ciomag (sau
o măciucă) la un car de (sau
cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut.
Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos.
Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus:
Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊
Expr. A se amesteca (sau
a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-1 privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal.
2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala
(1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc.
3. (
Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.)
ol s. n.] —
Lat. olla.