oacăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (
Înv. și
reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. –
Et. nec.oacăr (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)oácăr, oácără, oácări, oácăre, adj. (înv. și reg.; mai ales despre oi)
1. cu pete negre pe la bot, urechi, ochi.
2. murdar, nespălat.
oacăr (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)oácăr (oácără), adj. – (Oaie) albă cu pete negre pe bot. –
Mr. oacăr(n)ă. Origine necunoscută. S-a presupus
gr. ὠχρός sau ỏϰρίαϰος „palid” (Cihac, II, 679; Diculescu,
Elemente, 441); sau
oacheș (Tiktin); sau
bg. okrena (Capidan,,
Elementul slav în dialectul aromân, 76); sau
bg. vakălŭ „cu ochi negri” (Candrea); sau
lat. *
obaquilus, în loc de
aquilus „brunet” (Densusianu,
GS, VI, 317-19; Scriban); dar nici una dintre ipoteze nu e convingătoare. Trebuie să existe o legătură ca
oacheș.oacăr (Dicționaru limbii românești, 1939)oácăr, -ă adj. (cp. cu lat.
*obáquilus, d.
áquilus, negricĭos, de unde, regular, s´ar fi făcut
acer, ca
ager, d.
ágilis. P. suf., cp. cu
cearcăn, mesteacăn).
Vest. Cu pete negre pe la bot, ochĭ saŭ urechĭ, vorbind de oĭ.
oacăr (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)oácăr (
înv.,
reg.)
adj. m.,
pl. oácări; f. oácără, pl. oácăreoacăr (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)OÁCĂR -Ă,
oacări, -e, adj. (
Înv. și
reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe
bot. —
Et. nec.