năzări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂZĂRÍ, năzăresc, vb. IV.
1. Refl.. A i se părea cuiva că vede sau că aude ceea ce nu există; a i se năluci. ♦ A-i veni cuiva deodată o idee (ciudată), o toană, un capriciu.
2. Intranz. și
refl.. A se arăta vederii (pentru scurt timp); a se întrezări. ♦
Tranz. (
Pop.) A vedea (nedeslușit, de departe); a zări, a observa. [
Prez. ind. și:
năzár] – Din
sl. nazirati.năzări (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năzărí (năzărésc, năzărít), vb. –
1. (Rar) A întrezări, a descoperi. –
2. (Rar) A apărea, a se arăta. –
3. (
Refl.) A i se părea, a avea impresia.
Sl. nazrĕti „a întrezări” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Miklosich,
Lexicon, 404; Cihac, II, 469),
cf. sl.,
bg. nazirati. La ultimul sens poate exista o încrucișare cu
sl. nazorŭ „bănuială”. –
Der. năzăritură, s. f. (închipuire);
năzarnic, adj. (cu toane);
năzăreală, s. f. (viziune).
năzări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!năzărí (a ~) (
pop.,
fam.)
vb.,
ind. prez. 3
sg. năzáre, imperf. 3
sg. năzăreá; conj. prez. 3
să năzárănăzărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năzărì v. a vedea confuz, a-i părea cuiva:
îi se năzare nu știu ce NEGR. [Slav. NAZIRATI (v.
zare)].
năzărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năzărì v. a prinde frică, vorbind de caii cu nărav. [V.
nazar].