năzui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV.
Intranz. 1. A tinde cu străduință către ceva; a aspira, a râvni. ♦
Refl. și
intranz. (
Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca.
2. (
Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva.
3. (
Înv. și
reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ținti să ajungă la... –
Et. nec. Cf. magh. néz.năzui (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năzuí (-uésc, năzuít), vb. –
1. A se adăposti, a se refugia. –
2. A se îndrepta către, a se adresa. –
3. A-și îndrepta privirile, a aspira, a pretinde. –
4. A solicita, a implora.
Sl. nazyvati „a invoca” (Cihac, II, 214; Tiktin),
cf. sb.,
cr. naz(i)vati „a dori”. –
Der. năzuință, s. f. (aspirație, pretenție; dorință);
nizui, vb. refl. (
Trans., a se osteni, a se strădui), prin intermediul
mag. nézni; nizuință, s. f. (
Trans., aspirație, țel).
năzui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năzuí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. năzuiésc, imperf. 3
sg. năzuiá; conj. prez. 3
să năzuiáscănăzuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năzuì v.
1. a tinde la, a aspira:
a năzui la domnie; 2. a recurge, a apela:
unii se dau prinși la dușmani, la mila lui năzuesc NEGR. [Slav. NAZYVATI, a invoca].