năzuință - explicat in DEX

năzuință (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NĂZUÍNȚĂ, năzuințe, s. f. Dorință puternică și consecvență spre ceva; aspirație, tendință. – Năzui + suf. -ință.

năzuință (Dicționaru limbii românești, 1939)
năzuínță f., pl. e. Acțiunea de a năzui, tendență, aspirațiune: năzuința spre maĭ bine. Vechĭ. Scăpare, refugiŭ.

năzuință (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
năzuínță s. f., g.-d. art. năzuínței; pl. năzuínțe

năzuință (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
năzuință f. aspirațiune: năzuința omului spre bine.