năvăli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂVĂLÍ, năvălesc, vb. IV.
Intranz. 1. A se repezi asupra cuiva sau undeva cu intenții agresive, dușmănoase, criminale etc. ♦
Spec. A se repezi asupra dușmanului sau asupra unui loc deținut de acesta.
2. A se repezi, a se năpusti undeva, spre ceva, a fugi în grabă la cineva, a da buzna. ♦ A intra sau a ieși în grabă (și pe neașteptate, în neorânduială ori în mare cantitate).
3. A reveni în mare grabă și în mare număr undeva, la cineva; a se îngrămădi, a se îmbulzi, a se înghesui. ♦ (Despre sânge) A se strânge în cantitate mare (într-un organ sau într-o parte a corpului). – Din
sl. navaljati.năvăli (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năvălí (năvălésc, năvălít), vb. –
1. A invada, a intra. –
2. A se repezi, a asalta. –
Mr. năvălire „a coborî”.
Sl. navaljati „a tîrî” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Miklosich,
Lexicon, 398; Cihac, II, 443),
cf. val și
bg. navalen „atîrnat”,
bg. navališu „a aduna”,
rus. navalitĭ „a îngrămădi”. –
Der. năval, s. n. (rar, avalanșă);
năvală, s. f. (invazie; atac, asalt;
adv., repede);
năvălitor, adj. (agresor);
năvalnic, adj. (impetuos, irezistibil;
s. m. plante, Scolopendrium vulgare, Polystichum filix mas, Pteridium aquilinum), cu
suf. -
nic (după Conev 43, din
bg. navalinče; după Cihac, se cheamă așa pentru că i se atribuie în popor puterea de a face să alerge pretendenții după tinerele care poartă cu ele această plantă).
năvăli (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))NĂVĂLÍ, năvălesc, vb. IV.
1. Intranz. și
tranz. (Adesea
fig.) A tăbărî asupra cuiva cu scopuri dușmănoase; a ataca; a invada.
2. Intranz. A se revărsa, a pătrunde tumultuos.
3. Intranz. A se repezi într-o anumită direcție; (despre o mulțime) a se îmbulzi.
4. Intranz. (Despre lichide) A se revărsa în cantitate mare, cu forță. –
Sb. navaliti, bg. navaljam.năvăli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năvălí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. năvălésc, imperf. 3
sg. năvăleá; conj. prez. 3
să năvăleáscănăvălì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năvălì v.
1. a da năvală, a se arunca deodată asupra cuiva;
2. a face invaziune. [Slav. NAVALITI].