năvalnic - explicat in DEX

năvalnic (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NĂVÁLNIC, -Ă, navalnici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, stăpânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strașnic, cumplit. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede. 2. S. m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară (Scolopendrium vulgare). – Năvală + suf. -nic.

năvalnic (Dicționaru limbii românești, 1939)
năválnic, -ă adj. (d. năvală). Impetuos. Adv. În mod impetuos. S.m. Ferigă. Limba vecineĭ, o plantă întrebuințată contra tuseĭ și pe care fetele de la țară o poartă în sîn cu speranță că așa vor năvăli pețitoriĭ la ele (scolopendrium/vulgare saŭ officinarum). Munt. Mold. Valeriană. – Vechĭ și năvarnic și nevarnic. V. odoleană.

năvalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
năválnic¹ adj. m., pl. năválnici; f. năválnică, pl. năválnice

năvalnic (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
năválnic² (plantă) s. m.

năvalnic (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
năvalnic a. și adv. impetuos: sare năvalnic. ║ m. 1. plantă cu proprietăți amare din care se face un ceaiu bun pentru tuse (Scolopendrium); 2. Mold. odolean (pisicile dau năvală la această plantă).