năuceală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂUCEÁLĂ, năuceli, s. f. Starea omului năuc; stare de amețeală, de zăpăceală, de buimăceală. [
Pr.:
-nă-u-] –
Năuci +
suf. -eală.năuceală (Dicționaru limbii românești, 1939)năuceálă f., pl.
elĭ. Acțiunea de a năuci. Năucie, zăpăceală.
năuceală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năuceálă s. f.,
g.-d. art. năucélii; pl. năucélinăuceală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năuceală f. un fel de ipocondrie.