născocitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat)
1. Care creează, născocește (
1); inventiv.
2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (
2);
p. ext. mincinos. –
Născoci +
suf. -tor.născocitor (Dicționaru limbii românești, 1939)născocitór, -óare adj. și s. Care născocește, inventator.
Spirit născocitor, spirit inventator.
născocitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)născocitór adj. m.,
pl. născocitóri; f. sg. și
pl. născocitoárenăscocitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)născocitor a. și m. care născocește.