născoci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂSCOCÍ, născocesc, vb. IV.
1. Tranz. A face, a crea ceva (ce nu a mai existat până atunci); a descoperi, a inventa.
2. Tranz. A scorni, a plăsmui (lucruri închipuite, neexistente, neadevărate);
p. ext. a minți.
3. Refl. (Rar) A se naște, a se isca, a se ivi, a se întâmpla, –
Et. nec.născoci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)născocí (născocésc, născocít), vb. – A inventa, a-și închipui.
Bg. naskačam „a afla”, din
sl. naskočiti „a sări” (Cihac, II, 332; Conev 98). –
Der. născocitor, adj. (inventiv, fertil, ingenios);
născocitură, s. f. (invenție, descoperire).
născoci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)născocí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. născocésc, imperf. 3
sg. născoceá; conj. prez. 3
să născoceáscănăscocì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)născocì v. a scorni, a inventa:
mintea lui le-a născocit PANN. [Slav. NASCOČITI, a sări în (cap ceva neașteptat): cf. fr.
saillie, săritură și scânteie de spirit].