năpădi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂPĂDÍ, năpădesc, vb. IV,
1. Tranz. A invada, a cotropi; a cuprinde din toate părțile, a împresura; a acoperi, a umple. ♦
Fig. A copleși, a doborî, a birui. ♦ (Despre plâns, râs) A-l cuprinde, a-l apuca (pe cineva) cu putere, fără a se putea stăpâni; a podidi.
2. Intranz. A se repezi asupra cuiva sau undeva; a se năpusti, a năvăli, a tăbărî. ♦ A apărea undeva în număr sau în cantitate mare, a se înmulți peste măsură.
3. Intranz. și
tranz. (Despre sânge, lacrimi) A țâșni, a izbucni (cu putere și în cantitate mare); a umple, a acoperi pe cineva sau ceva. ♦
Fig. A apărea, a se manifesta brusc, a izbucni violent.
Mulțumirea îi năpădește în ochi. – Din
sl. napasti, -padja.năpădi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năpădí (năpădésc, năpădít), vb. – A invada, a irupe.
Sl. napadati, der. de la
napasti, napada (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 211; Tiktin),
cf. sl. napadŭ „invazie”;
bg. napadam și
prăpădi. –
Der. năpadă, s. f. (învazie; oprimare, atac);
năpăditor, adj. (invadator);
năpastă (
var. năpast(i)e),
s. f. (
înv., impozit suplimentar, contribuție adițională, introdusă pentru prima oară în Muntenia de Mihnea Vodă, în 1586;
înv., nedreptate, injustiție, opresiune; nenorocire, calamitate, necaz), direct din
sl. napastĭ „calamitate” (Miklosich,
Lexicon, 408; Cihac, II, 211);
năpăstui, vb. (a oprima; a acuza pe nedrept, a calomnia);
năpăstuitor, adj. (asupritor; nedrept);
năpatcă, s. f. (
Mold., plasă de pescuit), din
rut. napadka (Candrea, Scriban).
năpădi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năpădí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. năpădésc, imperf. 3
sg. năpădeá; conj. prez. 3
să năpădeáscănăpădì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năpădì v.
1. a da năvală:
toate stihiile năpădesc pe mine AL.
2. a inunda:
l´au năpădit lacrămile. [Slav. NAPADATI].