năpârstoc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂPÂRSTÓC, -OÁCĂ, năpârstoci, -oace, subst. 1. S. n. (
Pop.) Degetar (folosit la cusut).
2. S. m. și
f. (
Fam.) Epitet dat unui copil (mic). ♦ (
Peior.) Persoană mică de statură;
fig. om neajutorat, neputincios. – Din
bg. naprăstok.năpârstoc (Dicționar de argou al limbii române, 2007)năpârstoc, năpârstoci s. m. 1. copil mic.
2. (
peior.) bărbat mic de statură.
năpârstoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năpârstóc1 (persoană) (
fam.)
s. m.,
pl. năpârstócinăpârstoc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năpârstóc2 (degetar) (
pop.)
s. n.,
pl. năpârstoácenăpârstoc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năpârstoc n. Mold. degetar fără fund. [Slav. NAPRŬSTŬKŬ, din PRŬSTŬ, deget].