năpust (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)năpúst,
năpústuri, s.n. (reg.)
1. pustiire, risipire; calamitate.
2. (art.) duh rău, demon; necuratul, dracul.
3. insectă care trăiește în lemn și face un zgomot asemănător ceasului.
năpust (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))NĂPÚST s. n. (
Reg., în
expr.)
A lăsa năpustului = a nu se mai preocupa de..., a lăsa în pace. –
Bg. napusto „zadarnic”.
năpust (Dicționaru limbii românești, 1939)năpúst n., pl.
urĭ (vsl.
*napustŭ, rut.
napust, atac impetuos, sîrb. „ocaziune”; bg.
napusto, în zadar. V.
năpustesc, otpust).
Trans. Ban. Duh necurat, diavol.
A lăsa năpust saŭ
năpustuluĭ, a părăsi, a da uităriĭ.