năpastă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂPÁSTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate.
2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie.
3. (
Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție.
4. (
Înv.) Bir pe care îl plăteau în trecut locuitorii unui sat în contul celor fugari.
5. (
Reg.) Prostovol. [
Pl. și:
năpăști] – Din
sl. napastĩ.năpastă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NĂPÁSTĂ (‹
sl.)
s. f. 1. Nenorocire mare, pacoste (
1), belea.
2. Acuzație nedreaptă, învinuire neîntemeiată, calomnie. ♦ Nedreptate, urgie, prigoană.
3. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Denumire a birului plătit de locuitorii unui sat în locul celor fugiți sau amendă plătită de un țăran pe pământul căruia s-a săvârșit un omor în împrejurări rămase necunoscute.
4. Unealtă de pescuit, alcătuită dintr-o plasă rotundă, de 4-5 m în diametru, dintr-un inel metalic central și o frânghie circulară la periferie, de care sunt atârnate greutăți de plumb. Când e scoasă afară, plasa se strânge ca un sac; prostovol.
năpastă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!năpástă s. f.,
g.-d. art. năpástei; pl. năpáste