nămete (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂMÉTE, nămeți, s. m. (Mai ales la
pl.) Cantitate mare de zăpadă (ninsă sau adunată de viscol); troian, noian. ♦
P. ext. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”) Cantitate mare din ceva; grămadă, morman. – Din
bg. namet.nămete (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năméte (năméți), s. m. –
1. Troian, morman de zăpadă. –
2. Uriaș, gigant. –
Var. nămet, neme(t)e. Mr. nămet. Sb. namet „amplasament” și „impozit”, din
sl.,
sb. nametati „a amplasa” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Miklosich,
Lexicon, 406; Cihac, II, 210; Conev 37),
cf. omăt, podmet. Sensul al doilea arată o asociere a acestui cuvînt cu creațiile expresive de tipul
mamină sau
namilă „pocitanie”: de la o
var. neatestată *
namură s-ar fi format un
sing. regresiv
nam, s. m. (obiect voluminos),
cf. Scriban; și prezența acestui cuvînt ar fi facilitat o greșeală de interpretare, prin care s-ar fi considerat
nămete ca un
der. de la
nam cu
suf. -
ete. Der. nămetenie (
var. nemetenie, nemetanie),
s. f. (pocitanie, fantoșă; uriaș);
nămeți (
var. nemeți),
vb. (a bloca, a închide; a acumula zăpadă pînă la blocarea intrărilor);
nămornic, adj. (colosal, enorm),
cf. mamorniță; nemeț (
var. nămeteț, nimiteț),
s. m. (minge, cucui;
Mold., fular), cu
suf. -
eț, cf. rut. nametka „fular”;
nimăt, s. n. (
Mold., îngrăditură, gard).
nămete (Dicționaru limbii românești, 1939)năméte și
neméte m. (vsl. nametŭ,
cort [a căruĭ formă e ca a troĭanuluĭ], nametati,
a zăcea; bg. námet,
troĭan; ceh. namet,
cort. V. omăt). Vest.
Troĭan: nămețĭ
(sau omețĭ
) de zăpadă.
Fig.
Colos: un nemete de erudițiune.
nămete (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năméte (troian)
s. m.,
pl. năméți