năier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂIÉR, năieri, s. m. (Rar) Luntraș; corăbier. [
Pr.:
nă-ier] –
Naie (
înv. „corabie” <
lat.) +
suf. -ar.năier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)năiér (rar)
s. m.,
pl. năiérinăier (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năier m. corăbier:
cu drag de năier ascultând COȘBUC.