năduf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂDÚF (
3),
nădufuri, s. n. (
Pop.)
1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune;
spec. astmă.
2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală.
3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [
Var.: (
reg.)
năduh s. n.] – Din
sl. *
naduch..năduf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nădúf (nădúfuri), s. n. –
1. Sufocare, greutate la respirat. –
2. Zăpușeală. –
Var. (
înv.)
năduh. Sb. neduh, slov.,
rut. naduha (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209),
cf. rus. nedug „suferință” și
duh. –
Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda;
refl., a se sufoca);
nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie);
nădușitor, adj. (care te face să transpiri);
nată, s. f. (
Trans.,
înv., răceală, guturai), din
mag. mátha ‹
slov.
nadiha (Cihac, II, 517).
năduf (Dicționaru limbii românești, 1939)nădúf n., pl.
urĭ (sîrb.
neduh, vsl.
*neduhŭ, năduh, astmă, d.
duhŭ, duh. V.
pre-, pro- și
ză-duf, văz-duh). O presiune, atmosferă sufocantă, înăbușeală. Astmă (la caĭ) tecnafes. Enfizemă pulmonară.
năduf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nădúf (
pop.)
s. n., (supărări)
pl. nădúfurinăduf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năduf n.
1. sufocare, asfixie din aer veninos;
2. astm:
tuse cu năduf; 3. căldură excesivă;
4. Mold. (
năduh) amar, necaz:
zise plin de năduh CR. [Slovean NEDUH, astm].