năbuși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NĂBUȘÍ, nắbuș, vb. IV. (
Pop.)
1. Tranz. și
refl. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦
Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦
Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă.
2. Tranz. A potoli, a stinge focul.
3. Intranz. (Adesea
fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ (Despre sânge, lacrimi) A podidi. –
Cf. scr. nabušiti.năbuși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)năbușí (năbușésc, năbușít), vb. –
1. A sufoca. –
2. A reteza, a suprima. –
Var. înăbuși cu
der. Sb. nabušiti „a fi umflat” (Mikloscih,
Slaw. Elem., 16; Tiktin; Candrea). –
Der. năbușeală, s. f. (sufocare; zăpușeală);
năbușitor, adj. (care sufocă; dogoritor).
năbuși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!năbușí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
sg. năbușéște, imperf. 3
sg. năbușeá; conj. prez. 3
să năbușeáscănăbușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)năbușì v.
1. a se înneca, a pierde suflarea;
2. a sufoca;
3. a potoli o răscoală;
4. a da năvală:
sumeții Unguri în Moldova năbușesc NEGR.;
5. a podidi:
mă năbușesc lacrămile de bucurie AL. [Serb. NABUȘITI, a se umfla].