numire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit;
p. ext. nume (
1). ♦ (
Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. –
V. numi.numire (Dicționaru limbii românești, 1939)numíre f. Acțiunea de a numi într’o funcțiune. Rezultatu acesteĭ acțiunĭ:
numirĭ în corpu didactic.numire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)numíre s. f.,
g.-d. art. numírii; pl. numírinumire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)numire f. acțiunea de a numi și rezultatul ei.