numi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NUMÍ, numesc, vb. IV.
1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦
Refl. A purta numele de, a se chema; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ.
2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca.
3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind
4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din
nume.numi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)numí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. numésc, imperf. 3
sg. numeá; conj. prez. 3
să numeáscănumì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)numì v.
1. a da un nume, a deosebi cu un nume:
a numit pe fiu-său Petru; 2. a pune într´o funcțiune, într’o demnitate:
l´a numit judecător; 3. a avea un nume:
se numește Nicolae.