numen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NÚMEN s. n. Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din
fr. noumène.numen (Dicționar de neologisme, 1986)NÚMEN, s.n. (
fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune;
numen (Dicționar de neologisme, 1986)NÚMEN s.n. (
Fil.) Esență cognoscibilă numai prin rațiune. ♦ (
La Kant)
a) termen folosit pentru desemnarea lucrului în sine;
b) libertatea, nemurirea sufletului și divinitatea. [Var.
noumen s.n. / cf. fr.
noumène, it.
noumeno, germ.
Noumenon < gr.
noumenon – ceea ce este gândit].
numen (Marele dicționar de neologisme, 2000)NÚMEN s. n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul. ◊ (la Kant) „lucru în sine”. (< fr.
noumène, germ.
Noumenon, gr.
noumenon)
numen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)númen s. n.