novator (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și
f.,
adj. (
Livr.)
1. S. m. și
f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă).
2. S. m. și
f. (
Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț.
3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor.
Acțiune novatoare. – Din
fr. novateur, lat. novator.novator (Dicționar de neologisme, 1986)NOVATÓR, -OÁRE adj. (
Rar) Înnoitor, primenitor. //
s.m. și f. Om cu idei și concepții noi. ♦ (
Peior.) Cel care vrea să inoveze cu orice preț. [Cf. fr.
novateur, it.
novatore, lat.
novator].
novator (Marele dicționar de neologisme, 2000)NOVATÓR, -OÁRE I.
adj. înnoitor. II. s. m. f. om cu idei și concepții noi; cel care introduce o noutate într-un domeniu oarecare. (< fr.
novateur, lat.
novator)
novator (Dicționaru limbii românești, 1939)* novatór, -oáre adj. (lat.
novator).
Rar. Inovator, înoitor.
novator (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)novatór adj. m.,
s. m.,
pl. novatóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. novatoárenovator (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)novator m. cel ce inovează.