nota (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOTÁ, notez, vb. I.
Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale.
2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui.
3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din
fr. noter, lat. notare.nota (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)notá, not, vb. I (înv. și reg.)
1. a înota.
2. (despre nave și marinari) a naviga, de a pluti.
nota (Dicționar de neologisme, 1986)NOTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a scrie (ceva), a consemna. ♦ A face o apreciere asupra cunoștințelor cuiva (de obicei elev, student) prin note sau calificative.
2. A însemna prin simboluri (litere, cifre etc.) valori numerice, elemente, melodii etc. [< fr.
noter, lat.
notare].
nota (Marele dicționar de neologisme, 2000)NOTÁ vb. tr. 1. a însemna, a consemna. 2. a face o apreciere asupra cunoștințelor unui elev, student etc. prin note sau calificative. 3. a însemna prin simboluri valori numerice, elemente, melodii etc. (< fr.
noter, lat.
notare)
nota (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)notá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
noteázănotà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)notà v.
1. a face o notă:
notează acest pasaj; 2. a observa:
notați bine aceasta; 3. a însemna într’un mod nefavorabil:
l´am notat.