nord (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NORD s. n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția stelei polare; miazănoapte. (Adjectival)
Polul Nord. ♦
Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊
Loc. adj. De nord = nordic.
2. Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (
1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din
fr. nord, germ. Nord.nord (Dicționar de neologisme, 1986)NORD s.n. 1. Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; miazănoapte.
2. Ținut, regiune etc. de la nord (1). [Cf. fr.
nord, it.
nord, germ.
Nord].
nord (Marele dicționar de neologisme, 2000)NORD s. n. 1. punct cardinal care se află în direcția Stelei Polare; miazănoapte. 2. ținut, regiune etc. de la nord (1). (< fr., engl.
nord)
nord (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*Nord (zonă geografică) s. propriu
n.nord (Dicționaru limbii românești, 1939)* nord n. (fr.
nord, d. germ.
nord; sp.
norte). Mează-noapte, acea parte a pămîntuluĭ care e spre steaŭa polară. Țară (regiune) de la nord:
America de Nord, om de nord. V.
sud, vest, est.nord (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nord s. n.;
abr. Nnord (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Nord n.
1. punctul orizontului dinspre partea stelei polare;
2. țară septentrională:
om dela Nord.nord (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Nord (Capul) n. promontoriu la N. Norvegiei. ║ (
Canalul): strâmtoare între Irlanda si Scoția. ║ (
Marea de), partea Oceanului Atlantic coprinsă între Norvegia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța si Anglia.
nord (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Nord n. numele unui departament francez: 1.867.000 loc., cu cap.
Lille.