noncontradicție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din
fr. non-contradiction.noncontradicție (Dicționar de neologisme, 1986)NONCONTRADÍCȚIE s.f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia nu se poate afirma și nega în același timp același predicat despre un subiect. [< fr.
non-contradiction].
noncontradicție (Marele dicționar de neologisme, 2000)NONCONTRADÍCȚIE s. f. principiu fundamental al gândirii, potrivit căruia nu se poate afirma și nega, în același timp, același predicat despre un subiect. (< fr.
non-contradiction)
noncontradicție (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NONCONTRADÍCȚIE (‹
fr.)
s. f. Principiul noncontradicției = principiu fundamental al gândirii, enunțat de Aristotel, potrivit căruia despre un subiect este imposibil de a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. Acest principiu fundamentează raportul de contrarietate.
noncontradicție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)noncontradícție (-ți-e) s. f.,
art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)