nod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊
Loc. adj. (Rar)
În noduri = încâlcit, încurcat. ◊
Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ◊
Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc.
2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊
Expr. A căuta (sau
a găsi) (cuiva)
nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare dintr-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest.
3. (
Înv. și
pop.) Articulație, încheietură (a degetelor).
4. (În sintagmele)
Nodul gâtului (sau
gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam.
Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației.
5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică.
6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși.
7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă.
8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei.
9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊
Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente.
10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊
Expr. A înghiți (cu sau
la) noduri =
a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic);
b) a mânca în silă, cu mare greutate.
11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme.
Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊
Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o soluție. ♦ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare.
12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. –
Lat. nodus.nod (Dicționar de neologisme, 1986)NOD s.n. (
Mar.) Unitate pentru măsurarea vitezei în marș a navei, egală cu o milă (1852 m) pe oră. [Cf. fr.
noeud].
nod (Marele dicționar de neologisme, 2000)NOD s. n. 1. (mar.) unitate de măsură a vitezei navelor, de o milă marină (1852 m) pe oră. 2. element al unui graf. 3. element al unei rețele de comunicație care poate constitui sursa sau destinația semnalelor transmise prin rețea; intersecție a mai multor căi ferate sau rutiere. (< fr.
noeud, engl.
node)
nod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nod (nóduri), s. n. –
1. Loc de legătură a două fire, a două fîșii de pînză etc. –
2. Legătura dintre ram și trunchi. –
3. Umflătură, tumoare. –
4. Articulație. –
5. Milă marină. –
6. Intrigă, centru de acțiune. –
7. (
Arg.) Portofel. –
Mr.,
megl. nod. Lat. nodus (Pușcariu 1187; Candrea-Dens., 1235; REW 5948),
cf. it. nodo, fr. noeud, cat. nou, sp. nudo, port. nó, alb. nue. –
Der. noadă, s. f. (coccis), ca
neg-neagă, țol-țoală, țep-țeapă etc.,
cf. mr. noadă „membru viril” (de la un
lat. *
noda, după Candrea-Dens., 1236 și Pascu, I, 128; din
lat. nodus încrucișat cu
coadă, după Iordan,
Dift., 189; din
lat. nates „fese, buci”, încrucișat cu
coda, după Tiktin), ideea unei asocieri cu
coadă fiind evidentă,
cf. cuvîntul următor;
Nodea, s. m. (nume propriu pentru demon),
cf. și alt nume popular al său
Codea);
nodei, s. n. (
înv., articulație; rotulă), cu
suf. -
ei, cf. grindei (din
lat. nodellus, după Scriban);
nodit, s. n. (
Olt., rotulă);
nodolan, s. n. (Banat, fluierul piciorului), prin încrucișarea cu șodolan;
nodos, adj. (cu noduri);
noduros (
var. nodoros),
adj. (nodos),
cf. it. nodoroso, nodoso; noduleț, s. m. (mucos, țîngău);
noduț, s. m. (ghiocel, Galanthus nivalis);
înoda, vb. (a face un nod; a lega; a improviza; a rasoli;
refl., a se atașa, a îndrăgi, a lega prietenie; (despre cîini) a se cupla),
der. intern sau
lat. innodare (
Mon. Germ. hist., XXXIV), după Candrea-Dens., 1238 și DAR, din
lat. nodare; desnoda, vb. (a dezlega, a desface; a bate pe cineva, a părui).
nod (Dicționar de argou al limbii române, 2007)nod, noduri s. n. (intl., înv.) locul unde își ține victima potențială banii.
nod (Dicționaru limbii românești, 1939)nod n., pl.
urĭ (lat.
nŏdus, nod., it.
nodo, fr.
noeud, cat.
nou, sp.
nudo, pg.
nó). Înlănțuire, legătură făcută din învîrtirea uneĭ sforĭ, funiĭ, lanț ș.a.:
a face un nod. Proeminență la încheĭeturĭ: nodurile degetelor.
Vest. Cĭot, parte dură într’un lemn:
nodurile unuĭ brad, uneĭ trestiĭ. Noadă (Pop.). Fig. Dificultate, punct esențial:
ĭacătă nodu chestiuniĭ. Complicațiune pe care se bazează intriga uneĭ poeme, drame ș.a.
Mar. Lungime cuprinsă între doŭă nodurĭ ale aparatuluĭ de măsurat ĭuțeala mersuluĭ uneĭ corăbiĭ, adică a 120-a parte din milă saŭ 15m 42.
Anat. Nodu vital, acel punct al bulbuluĭ rachidian de care depinde respirațiunea și a căruĭ împungere cauzează moartea.
Nodu gîtuluĭ, măru luĭ Adam, cartilaginea tiroidă.
Nodu gordian, V.
gordian. A mînca, a înghiți cu nodurĭ, a mînca supărat.
A înghiți nodurĭ, a auzi ceva care nu-țĭ place și a nu putea protesta.
A ți se pune un nod în gît, a nu putea vorbi saŭ înghiți de emoțiune saŭ de răceală.
A căuta nod în papură, a căuta greșelĭ orĭ defecte acolo unde nu există.
nod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nod s. n.,
pl. nódurinod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nod n.
1. legătură rotundă din lucruri ce se pot înfășura:
ață cu nod, funie cu noduri; 2. proeminență a încheieturilor:
nodurile degetelor, genuchilor; 3. proeminență dură pe trunchiul unui arbore:
trestie plină de noduri; 4. ceeace înneacă sau împiedică:
i s’a pus un nod în gât; 5. pl. ceva greu de suferit;
a înghiți noduri; 6. fig. punct esențial, dificultate:
nodul gordian; 7. obstacol ce formează intriga într´o piesă dramatică;
8. în marină: lungime d´aproape 15 metri;
9. Anat. nodul gâtului, numele vulgar al cartilajului tiroid. [Lat. NODUS].