nocturn - explicat in DEX

nocturn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Piesă muzicală, vocală sau instrumentală cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus.

nocturn (Dicționar de neologisme, 1986)
NOCTÚRN, -Ă adj. Care se face sau se petrece noaptea; de noapte. [Cf. fr. nocturne, lat. nocturnus].

nocturn (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NOCTÚRN, -Ă I. adj. 1. care se face, se petrece noaptea. 2. (despre păsări, animale) de noapte. 3. (despre flori) care nu se deschide decât noaptea. II. s. f. compoziție muzicală cu caracter liric, melancolic, meditativ, frecventă în sec. XVIII și XIX. ♦ în ~ = (cu privire la desfășurarea competițiilor sportive) în timpul nopții. (< fr. nocturne, lat. nocturnus)

nocturn (Dicționaru limbii românești, 1939)
* noctúrn, -ă adj. (lat. nocturnus, d. nox, noctis, noapte). De noapte: primblare nocturnă, pasăre nocturnă. S.f. Muz. Romanță cu caracter duĭos.

nocturn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne

nocturn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
nocturn a. 1. ce se întâmplă noaptea: preumblare nocturnă; 2. se zice de păsările răpitoare cari vânează noaptea și de florile ce se deschid la întuneric.