nobleță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOBLÉȚĂ s. f. v. noblețe.nobleță (Dicționar de neologisme, 1986)NOBLÉȚĂ s.f. v.
noblețe.
nobleță (Dicționaru limbii românești, 1939)* nobléță f., pl.
ĭ (fr.
noblesse, d.
noble, nobil; it.
nobilezza și
nobiltà). Calitatea de a fi nobil:
noblețea uneĭ familiĭ, titlu de nobleță. Nobilime:
toată nobleța Franciĭ. Fig. Frumuseță, distincțiune, eleganță:
nobleța uneĭ figurĭ, nobleță de stil. Generozitate, mărinimie:
nobleță de caracter. Cu nobleță, cu distincțiune:
a refuza cu nobleță. Cu generozitate:
a trata cu nobleță. V.
evghenie.nobleță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nobleță f.
1. calitatea prin care cineva e nobil;
2. nobilime;
3. înălțime morală:
nobleță de inimă, de sentimente.