nobeliu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOBÉLIU s. n. Element chimic transuranic obținut pe cale artificială. – Din
fr. nobelium.nobeliu (Dicționar de neologisme, 1986)NOBÉLIU s.n. (
Chim.) Element transuranic sintetic. [Pron.
-liu. / < fr.
nobélium, germ.
Nobelium, cf.
A. Nobel – chimist suedez].
nobeliu (Marele dicționar de neologisme, 2000)NOBÉLIU s. n. element chimic transuranic sintetic din grupa actinidelor. (< fr.
nobélium)
nobeliu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NOBÉLIU (‹
fr. {i}; {s}
n. pr. A. Nobel)
s. n. Element chimic transuranic (No;
nr. at. 102,
m. at. 254), obținut pe cale artificială în 1957.
nobeliu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nobéliu [
liu pron. liu]
s. n.,
art. nobéliul; simb. No