noatin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOÁTIN, -Ă s. m. și
f. v. noaten.noatin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)noátin (noátină), adj. – (Oaie) de peste un an. –
Var. noaten. Mr. noaten, megl. noatin, istr. notir. Lat. annōtĭnus (Pușcariu 1186; Candrea-Dens., 59; REW 485),
cf. lat. annōtῑnus ›
fr. antenois (G. Paris,
Rom., XXI, 597). Din
rom. provine
mag. nótin.