noapte (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NOÁPTE, nopți, s. f.,
adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊
Loc. adj. De noapte =
a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții;
b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊
Loc. adv. Azi- (sau
astă-) noapte = noaptea trecută.
La noapte = în timpul nopții următoare.
Peste (sau
pe) noapte = în timpul nopții.
Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu.
Zi(ua) și noapte(a) sau
zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu.
Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori.
De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊
Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare.
2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime.
În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊
Expr. Prost ca noaptea = foarte prost.
3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare.
II. Adv. (în forma
noaptea sau
nopțile) În (tot) timpul nopții (
I 1); în fiecare noapte. –
Lat. nox, noctis.