nizam (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NIZÁM, (
I)
nizamuri, s. n., (
II)
nizami, s. m. I. S. n. (în evul mediu, în țările române).
1. Denumire dată statutului unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia.
2. Normă de lucru fixată printr-un regulament.
II. S. m. Soldat turc în termen. – Din
tc. nizam.nizam (Dicționar de neologisme, 1986)NIZÁM s.m. Titlu dat suveranilor din Hyderabad (India). [< fr.
nizam].
nizam (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)nizám2,
nizámuri, s.n. (înv.)
1. (în evul mediu, în Țările Române) denumire dată statului unei bresle în care se specificau drepturile și îndatoririle membrilor acesteia.
2. normă de lucru fixată printr-un regulament.
3. ordin sau dispoziție dată de o autoritate.
4. organizarea legiferată a unei țări, raiale, județ, instituții; orânduială.
5. armată turcească în termen, soldat turc.
nizam (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nizám (nizámuri), s. n. –
1. Ordin, organizație. –
2. Armată regulată turcă. –
3. Soldat turc din armată.
Tc. (
arab.)
nizam (Șeineanu, III, 89).
Sec. XVIII,
înv.nizam (Dicționaru limbii românești, 1939)nizám și
nezám n., pl.
urĭ (turc. ar.
nizam).
Vechĭ. Ordin, ordonanță. Lege, regulament. Organizare, constituire. (V.
pitac 2). Armată activă în Turcia (
nizam). S.m. Soldat din această armată (V.
redif, bașbuzuc).
nizam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nizám1 (soldat turc)
s. m.,
pl. nizáminizam (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nizám2 (statut de breaslă)
s. n.,
pl. nizámurinizam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nizam m. armată regulată în Turcia (în opozițiune cu
bașibuzucii) și soldat turc:
în porturile dela Rahova pot fi la vr´o două mii de nizami OD. [Turc. NIZAM].
nizam (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Nizam n. regat în India engleză cu 11 mil loc. Cap.
Haiderabad.