nituitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NITUITÚRĂ, nituituri, s. f. Nituire; (
concr.) loc unde s-a realizat o nituire. [
Pr.:
-tu-i-] –
Nitui +
suf. -tură.nituitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nituitúră (-tu-i-) s. f.,
g.-d. art. nituitúrii; pl. nituitúri