nit - explicat in DEX

nit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NIT¹, nituri, s. n. Tijă de metal (cilindrică) prevăzută cu un cap de diametru mai mare decât corpul, folosită la îmbinarea pieselor metalice, de piele sau de carton. – Din germ. Niet.

nit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
NIT², niți, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură a luminației. [Abr.: nt] – Din fr., engl. nit.

nit (Dicționar de neologisme, 1986)
NIT s.m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru luminanță, reprezentând luminanța uniformă a unei surse de lumină plane cu aria de un metru pătrat, care emite în direcția normală o intensitate luminoasă de o candelă. [Pl. niți. / < fr. nit, cf. lat. nit(idus) – strălucitor].

nit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NIT¹ s. n. cui cu capul mare, turtit. (< germ. Niet)

nit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
NIT² s. m. unitate de măsură pentru luminanță, egală cu luminanța uniformă a unei surse cu aria de 1 m², care emite o intensitate luminoasă de o candelă. (< fr., engl., nit)

nit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
nit (nituri), s. n. – Cui bont. Germ. Niet(e). – Der. nitui, vb. (a bate nituri); nituială, s. f. (nituire); nituitor, s. m. (muncitor care nituiește).

nit (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
nit, nituri s. n. om prost.

nit (Dicționaru limbii românești, 1939)
nit n., pl. urĭ (germ. niel). Cuĭ scurt și gros care unește doŭă bucățĭ de metal (ghint).

nit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
nit s. n., pl. níturi

nit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
nit n. cuiu cu vârful turtit cu care se leagă cercurile de fier. [Nemț. NIETE].