nisip (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NISÍP, nisipuri, s. n. 1. Rocă sedimentară neconsolidată, provenită din sfărâmarea unor minerale, roci sau organisme și care se prezintă sub forma unei acumulări de granule fine;
p. ext. (mai ales la
pl.) loc, teren, întindere alcătuită din asemenea rocă și, de obicei, lipsită de vegetație. ◊
Expr. Ca (sau
cât) nisipul (mării) = în număr foarte mare.
A clădi (sau a
funda) pe nisip = a întreprinde o acțiune sortită eșecului, pieirii.
2. Depunere patologică de granule fine de oxalați, urați, silicați etc., care se formează într-un rinichi, în vezica urinară sau în vezicula biliară. [
Var.: (
reg.)
năsíp s. n.] – Din
bg. nasip.nisip (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nisíp (nisípuri), s. n. – Granule fine de rocă.
Sl. nasŭpŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Miklosich,
Lexicon, 415; Cihac, II, 213) din
vb. sypati „a împrăștia”,
cf. risipi, bg.,
sb. nasip „dig”.
Der. din
bg. pĕsŭk (Conev 41) nu e posibilă.
Der. nisipariță, s. f. (pește, Cobitis taenia);
nisiparniță (
var. nisiperniță),
s. f. (clepsidră, nisipar);
nisipi, vb. refl. (a se pulveriza; a se acoperi cu nisip);
nisipar, s. m. (persoană care vinde nisip);
nisipiș, s. m. (teren nisipos);
nisipiu, adj. (de culoarea nisipului);
nisipos, adj. (cu nisip);
înnisipa, vb. (a umple cu nisip).
nisip (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NISÍP (‹
bg.)
s. n. 1. (
PETROGR.) Rocă sedimentară neconsolidată, formată prin dezagregarea, transportul și acumularea în condiții subaeriene (
n. eoliene) sau
subacvatice (
n. fluviale, n. marine etc.) a fragmentelor mărunte de minerale, roci sau organisme, cu dimensiuni cuprinse între 0,2 și 2 mm. În componența lui predomină în special cuarțul, uneori și mice, granați, zircon, apatit, magnetit, aur, diamante etc. Este utilizat ca material de construcție, în industria sticlei sau pentru extragerea unor componenți utili. Prin consolidare,
n. se transformă în gresie. ◊
Expr. A clădi pe nisip = a întreprinde ceva sortit pieirii, pentru că nu are o bază solidă.
2. (
MED.) Depunere patologică de granule fine de oxalați, urați etc. în rinichi, în vezica urinară sau în vezicula biliară.
nisip (Dicționaru limbii românești, 1939)nisíp, (vechĭ)
năsíp și (est)
năsî́p, (în nord și)
nesî́p n., pl.
urĭ (bg. sîrb.
nasip, zăgaz; rut.
násip, movilă de pămînt, d. vsl.
na-sŭpŭ, colb aruncat,
nasypati, a grămădi, a umplea,
sypati, sunonti și
suti-, sŭpon, a împrăștia, rudă cu lat.
sŭpare, a arunca,
dissŭpare și
dissĭpare, a risipi. V.
prispă, risipesc, pospăĭesc). Un fel de praf mineral care provine din sfărmarea unor anumite stîncĭ și care se află pe malurile mărilor, pin pustiurĭ și pe aĭurea. Pl. Locurĭ nisipoase:
nisipurile Sahareĭ. Fig. A construi pe nisip, a construĭ pe fundamente slabe, a face lucrare provizorie. V.
pufar, șușaĭ.nisip (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nisíp s. n.,
pl. nisípurinisip (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nisip n.
1. pietriș mărunt ce provine din prăbușirea stâncilor;
2. fig. bază puțin solidă:
a zidi pe nisip. [Mold. și Tr.
năsip = slav. NASŬPŬ, praf ce se împrăștie].