nimeni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NÍMENI pron. neg. Nici un om; nici o ființă. [
Gen.-
dat.:
nimănui –
Var.:
nímenea, (
reg.)
níme, nímene pron. neg.] –
Lat. nemo, neminem.nimeni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nímeni pron. – Niciunul. –
Var. nimene(a), nime, nimenilea, (Banat,
Olt.)
nima. Megl. nimen, nimea, nimini. Lat. nĕmo, nēmĭnem (Pușcariu 1130; Candrea-Dens., 1231; REW 5886),
cf. it. nimo, sard. nimus, cors. nimo. Var. nime provine din nominativ (
cf. om, oameni), sau reprezintă o formă disimulată.
Gen. nimănui, nimărui, nimunui, nimălui.nimeni (Dicționaru limbii românești, 1939)nímeni (vest),
nímenea și
-rea (est.;
ea dift.) pron. negativ m. sing., gen.
al nimănúĭ și
-rúĭ saŭ
al lu nim- (vrom.
némene[a] și
neme, d. lat.
nêmo, némisis, din
ne, nu și
hômo, hôminis, om; it. [Pistoia]
nimo, cors.
nimu, sard.
nemus. Nimerea e un rest de rotacizm ca și
oamerĭ îld.
oamenĭ). Nicĭ un om:
nimenĭ nu e absolut fericit. – Vechĭ și
nimene, nimenile(a), nimerile(a), nimele(a). Azĭ (maĭ rar) și
níme(a), în Banat și Olt.
nima. Gen. vechĭ și
nimunúĭ, -urúĭ, -ulúĭ și
-ălúĭ. Azĭ (Munt. vest) și
nimuluĭ.nimeni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nímeni/(
pop.)
nímenea pr.,
g.-d. nimănúi/nimănúianimeni (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nimeni pr. niciun om:
n´a venit nimeni. [Lat. NEMINEM].