neștiutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEȘTIUTÓR, -OÁRE, neștiutori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care nu știe (nimic); ignorant, nepriceput; lipsit de cultură. ♦ (Substantivat)
Neștiutor de carte = analfabet. ♦ Inocent, candid, naiv;
p. ext. inofensiv. [
Pr.:
-ști-u-] –
Ne- +
știutor.neștiutor (Dicționaru limbii românești, 1939)neștiutór, -oáre adj. Ignorant.
neștiutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!neștiutór (neș-ti-u-/ne-ști-) adj. m.,
pl. neștiutóri; f. sg. și
pl. neștiutoáreneștiutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neștiutor a.
1. care nu știe, care nu se pricepe;
2. lipsit de știință sau de învățătură, ignorant.