nevastă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEVÁSTĂ, neveste, s. f. Femeie măritată;
spec. soție;
p. gener. (
pop.) femeie. – Din
sl. nevĕsta „mireasă”.
nevastă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)nevástă (nevéste), s. f. –
1. (Înv.) Logodnică. –
2. Soție, femeie măritată. –
3. Femeie. –
Megl. niveastă, mr. nveastă. Sl. nevĕsta (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 216),
cf. bg.,
slov.,
ceh.,
rus. nevĕsta, sb. nevjesta, pol. niewiesta. Uz general (ALR, I, 270). –
Der. nevăstuică, s. f. (
Zool., Mustela vulgaris),
cf. sl. nevĕstuka (Miklosich,
Lexicon,424), nume care s-ar explica drept un eufemism superstițios,
cf. bg. nevĕstulka (›
mr. nivistul’e, megl. nivistul’ ca),
sb. nevjestica, ngr. νυμφίτσα (›
mr. nifiță),
mag. memjét, it. donnola, fr. bellette, sp. comadreja, port. doninha, v. engl. fairy; nevesti, vb. (
înv., a (se) căsători).
nevastă (Dicționaru limbii românești, 1939)nevástă f., pl.
este (vsl. bg. rus.
nevĭesta).
Vechĭ. Mireasă.
Azĭ. Soție, femeĭe legată de bărbat pin căsătorie.
nevastă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nevástă s. f.,
g.-d. art. nevéstei; pl. nevéstenevastă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nevastă f. femeie măritată. [Vechiu-rom.
nevastă, mireasă, noră = slav. NEVĬESTA, logodnică, noră: în limba modernă sensul vorbei s·a generalizat].