nerod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NERÓD, -OÁDĂ, nerozi, -oáde, adj.,
s. m. și
f. 1. Adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acționează fără să judece; (om) prost, netot, neghiob, nătărău.
2. Adj. Care aparține nerodului (
1), care caracterizează pe nerod, nerozesc; care denotă, trădează prostie, prostesc;
p. ext. lipsit de sens, de rațiune; stupid. [
Var.: (
reg.)
năród, -oádă adj.,
s. m. și
f.] – Din
bg. neroda.nerod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)neród (neroádă), adj. – Prost, tîmpit.
Sl. neroditi „a neglija, a (se) delăsa”,
cf. sl. nerodivŭ „neîngrijit” (Miklosich,
Slaw. Elem., 32; Tiktin),
slov.
neroden „neîngrijit”,
sl. nerodinŭ „neîngrijit”. După Cihac, II, 215, din
sl. nerodu „disprețuit”. –
Der. nerozie, s. f. (prostie, neghiobie);
nerozește, adv. (prostește). Din
rom. provine
mag. nerod (Edelspacher 20).
nerod (Dicționaru limbii românești, 1939)neród, -oádă adj. (vsl.
nerodŭ, disprețuit). Tont, prost:
om nerod, minte neroadă. – În Olt., Trans.
nărod.nerod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neród adj. m.,
s. m.,
pl. nerózi; adj. f.,
s. f. neroádă, pl. neroádenerod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)nerod a. prost, stupid. [Slav. NERODŬ, inept].