nereușit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEREUȘÍT, -Ă, nereușiți, -te, adj. Care nu este reușit; neizbutit. ♦ (Substantivat,
f.) Eșec, insucces. [
Pr.:
-re-u-] –
Ne- +
reușit.nereușit (Dicționaru limbii românești, 1939)* nereușít, -ă adj. Care nu șĭ-a ajuns scopu (n’a reușit), neizbutit, ratat. Sf., pl.
e. Lipsă de reușită, neizbîndă, nesucces.
nereușit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)nereușít (-re-u-) adj. m.,
pl. nereușíți; f. nereușítă, pl. nereușíte