deșert (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)deșért (-șártă), adj. –
1. Pustiu, nepopulat. –
2. Gol, care nu conține nimic în interior. –
3. Van, sterp, zadarnic.
Mr. (
dișertat),
megl. dișǫrt, istr. deșǫrt. Lat. dĕsĕrtus (Pușcariu 515; Candrea-Dens., 487; REW 2592). –
Der. deșert, s. n. (gol; pustiu);
deșerta, vb. (a goli, a evacua),
mr. dișertare (după Pușcariu 517 și Candrea-Dens., 488, din
lat. *dĕsĕrtāre, ipoteză ce pare inutilă);
deșertăciune, s. f. (vanitate);
deșertate (
var. deșerție),
s. f. (
înv., vanitate).