politie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)politíe (politíi), s. f. –
1. Stat, republică. –
2. Oraș. –
3. Conductă. –
Mr. pulitie „oraș”. Mgr. πολιτεία.
Sec. XVII,
înv. E dublet al lui
poliție, s. f., din
it. polizia, fr. police, prin intermediul
rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin).
Der. politic, adj.,
s. m., din
fr. politique, și mai înainte din
ngr. πολιτιϰός;
politică, s. f. (ideologie, doctrină; activitate), din
ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233);
politicale, s. f. pl. (intrigi sau discuții politice), din
ngr. πολιτιϰά;
politicastru, s. m. (om fără orizont);
politicesc, adj. (politic),
înv.;
politicește (
var. politicamente),
adv. (din punct de vedere politic);
politician, s. m., din
fr. politicien; politicianism, s. n. (orientare exclusivă și abuzivă către politică);
politicos, adj. (civilizat), din
ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234),
cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat);
politevsi, vb. (a măguli, a ademeni), din
ngr. πολιτεύομαι (Tiktin),
sec. XVIII,
înv.;
politefsi, vb. (
înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior;
politețe, s. f., din
fr. politesse; nepolitețe (
var. impolitețe),
s. f. (lipsă de curtoazie);
politr(i)uc, s. n. (comisar politic bolșevic), din
rus. politruk. Der. de la
poliție: polițai, s. m. (copoi, polițist), din
germ. Polizei; polițienesc, adj. (propriu poliției), prin intermediul unui
adj. *polițian, ca
politician, gardian; polițist, adj. (polițienesc;
s. m., agent de poliție);
polițaimaistru, s. m. (
înv., comandant, șef de poliție), din
germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.