neoromantism (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOROMANTÍSM s. n. Curent în literatura modernă și contemporană apărut ca o reacție de tip romantic împotriva naturalismului. [
Pr.:
ne-o-] – Din
fr. néo-romantisme.neoromantism (Dicționar de neologisme, 1986)NEOROMANTÍSM s.n. 1. Curent în literatura modernă universală de la sfârșitul sec. XIX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului.
2. Tendință artistică modernă, care se inspiră din romantism. [Cf. fr.
néo-romantisme].
neoromantism (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOROMANTÍSM s. n. 1. curent în literatura modernă universală de la începutul sec. XX, apărut ca o reacție împotriva naturalismului. 2. tendință artistică modernă care se inspiră din romantism. 3. direcție în filosofie care, păstrând cadrul teoretic al romantismului, anunță existențialismul și neospiritualismul. (< fr.
néo-romantisme)
neoromantism (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOROMANTÍSM (‹
fr.)
s. n. Curent literar apărut în unele țări europene (în special în Germania) la sfârșitul
sec. 20, ca o reacție împotriva pozitivismului în ideologie și a naturalismului în artă, reluând idealurile estetice ale romantismului (H. Hesse, Th. Däubler). În
n. sunt incluse simbolismul francez, postimpresionismul etc. ♦ În sens restrâns, curent al literaturii engleze din aceeași perioadă (R. Kipling). ♦
P. ext. Termen generic denumind tendințele de resurecție ale romantismului.
neoromantism (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neoromantísm (ne-o-) s. n.