neogen (Dicționarul limbii române contemporane, 1980)NEOGÉN s.n. A doua perioadă a neozoicului, caracterizată prin faună și floră asemănătoare atât cu cea din paleogen cât și cu cea actuală.
neogen (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOGÉN, -Ă, neogeni, -e, s. n.,
adj. 1. S. n. A doua perioadă a erei neozoice, caracterizată prin existența unor specii de plante și de animale din paleogen, precum și a altora care trăiesc și astăzi.
2. Adj. Care aparține neogenului (
1), care se referă la neogen. [
Pr.:
ne-o-] – Din
fr. néogène.neogen (Dicționar de neologisme, 1986)NEOGÉN s.n. (
Geol.) A doua perioadă (sistem) a neozoicului. //
adj. Care aparține acestei perioade. [< fr.
néogène, cf. gr.
neos – nou,
gennan – a naște].
neogen (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOGÉN, -Ă adj., s. n. (din) a doua perioadă a neozoicului. (< fr.
néogène)
neogen (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOGÉN, perioada terminală a erei terțiare, cuprinzând Miocenul și Pliocenul și caracterizată prin ridicarea lanțurilor muntoase și importante manifestări vulcanice, care au determinat formarea principalelor zăcăminte de minereuri auro-argentifere și de sulfuri polimetalice (
ex. M-ții Metaliferi, Oaș, Gutâi, Țibleș).
neogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neogén1 (ne-o-) adj. m.,
pl. neogéni; f. neogénă, pl. neogéneneogen (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neogén2 (ne-o-) s. n.