neofit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOFÍT, -Ă, neofiți, -te, s. m. și
f. Persoană care a îmbrățișat de curând o nouă religie, abandonând credința veche;
p. ext. persoană care a aderat de curând la o cauză sau care a intrat de curând într-o grupare, într-o colectivitate etc. și este încă neinițiată deplin. [
Pr.:
ne-o-] – Din
fr. néophyte.neofit (Dicționar de neologisme, 1986)NEOFÍT, -Ă s.m. și f. Persoană recent convertită la o religie; (
p. ext.) proaspăt aderent la o grupare, la o societate etc. [< fr.
néophyte, cf. lat.
neophytus, gr.
neophytos].
neofit (Marele dicționar de neologisme, 2000)NEOFÍT, -Ă s. m. f. cel convertit recent la o religie; (p.ext.) cel care a aderat de curând la o doctrină, la un partid. etc.; începător. (< fr.
néophyte, lat.
neophytus, gr.
neophytos)
neofit (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NEOFIT (1787-1850,
n. București), mitropolit al Țării Românești (1840-1849). Preocupat de probleme școlare, a înființat mai multe seminarii teologice. Ca președinte al Guvernului Provizoriu din 1848 a promovat o politică conservatoare, urmărind o înțelegere cu puterea suzerană.
neofit (Dicționaru limbii românești, 1939)* neofít, -ă adj. (vfr.
neóphytos, d.
néos, noŭ, și
phýo, mă nasc; lat.
néophytus, it.
neófito. V.
zoo-fit). Convertit de curînd. Și
neofít (după fr.
néophyte). V.
proselit.neofit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neofít (ne-o-) s. m.,
pl. neofíțineofit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neofit m. cel decurând convertit.