neobrăzare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEOBRĂZÁRE s. f. Vorbă, faptă, atitudine, purtare lipsită de cuviință; lipsă de cuviință, obrăznicie, nerușinare, impertinență. [
Pr.:
ne-o-] –
Cf. neobrăzat.neobrăzare (Dicționaru limbii românești, 1939)neobrăzáre (
eo 2 sil.) f. Obrăznicie, nerușinare. Impertinență.
neobrăzare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neobrăzáre (ne-o-bră-) s. f.,
g.-d. art. neobrăzắriineobrăzare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)neobrăzare f. nerușinare.