neizbutit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NEIZBUTÍT, -Ă, neizbutiți, -te, adj. Care nu este izbutit; nereușit. –
Ne- +
izbutit.neizbutit (Dicționaru limbii românești, 1939)neizbutít, -ă adj. Nereușit, ratat.
neizbutit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)neizbutít adj. m.,
pl. neizbutíți; f. neizbutítă, pl. neizbutíte