economie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)ECONOMÍE, (
2, 3)
economii, s. f. 1. Ansamblul activităților umane desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor. ♦
Economie națională = totalitatea activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic, coordonat în plan național prin mecanisme proprii de funcționare.
Economie politică = știința administrării unor resurse și mijloace limitate, pentru satisfacerea unor necesități numeroase și nelimitate.
Economie de schimb = economie în cadrul căreia produsele muncii iau cu precădere forma de mărfuri.
Economie naturală = economie în care produsul activității umane este destinat consumului producătorilor.
Economie de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care prețul și volumul producției depind, în principiu, de confruntarea dintre cerere și ofertă.
Economie socială de piață = tip de economie care îmbină principiile economiei de piață cu cele ale echității și armoniei sociale.
Economie subterană = tip de activități economice nedeclarate și neînregistrate în contabilitatea celor care le practică, pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor legale. ♦ Ramură, sector de activitate (productivă).
2. Folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau bănești, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, măsură,
3. (
Concr.; la
pl.) Bani agonisiți și păstrați pentru satisfacerea anumitor necesități.
4. Mod de întocmire a planului sau a părților unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziție. [
Var.: (
înv.)
iconomíe s. f.] — Din
fr. économie.