necropolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)NECRÓPOLĂ, necropole, s. f. Cimitir (subteran) din antichitate;
p. gener. cimitir. ♦ Criptă. – Din
fr. nécropole.necropolă (Dicționar de neologisme, 1986)NECRÓPOLĂ s.f. (
Ant.) Boltă subterană în care erau depuși morții. ♦ Cimitir. ♦ Cavou. [< fr.
nécropole, cf. gr.
nekropolis – orașul morților].
necropolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)NECRÓPOLĂ s. f. 1. (ant.) cimitir. 2. cavou, criptă. (< fr.
nécropole, gr.
nekropolis)
necropolă (Dicționaru limbii românești, 1939)*necrópolă și
-pólă f., pl.
e (vgr.
nekró-polis, d.
nekrós, mort, și
pólis, oraș. V.
metro-polă). La ceĭ vechĭ, vaste subterane destinate înmormîntărilor. Cimitir (Poet.).
necropolă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)NECROPÓLĂ (‹
fr.; {s}
gr. nekropolis „cetatea morților”)
s. f. Cimitir (de înhumație sau de incinerație) la diferite popoare din Preistorie sau Antichitate; locul (într-un lăcaș de cult) unde se află mormintele unei familii princiare sau regale;
p. gener. mare cimitir într-un oraș modern. ♦ Criptă (
2); cavou.
necropolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)necrópolă (ne-cro-) s. f.,
g.-d. art. necrópolei; pl. necrópolenecropolă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)necropolă f.
1. partea unui oraș antic destinat înmormântărilor;
2. morminte suterane în Egipt;
3. (poetic) cimitir.